BC CSU Sibiu reușește o nouă victorie, în meciul de pe teren propriu, cu SCM Timișoara, scor 90-78 (22-21, 22-21, 19-17, 27-19). Următorul meci se va disputa în deplasare, la Oradea, sâmbătă, 3 octombrie, de la 20:45.
Baschetbaliștii sibieni au avut un meci extrem de solicitant, seara trecută, pe teren propriu, cu SCM Timișoara. Partida a fost una echilibrată, de-a lungul primelor trei sferturi și doar spre finalul partidei, echipa noastră a reușit să se desprindă, grație unor reușite de la distanță. În ultimul sfert echipa noastră a luat avans chiar și de 15 puncte iar în final și-a atribuit victoria la scorul de 90-78. La finalul meciului, antrenorul BC CSU Sibiu a declarat:
”Am reușit să jucăm destul de bine în sfertul al treilea, când am început să marcăm și de afară, destul de multe coșuri. Ei s-au apărat foarte mult în interior și ne-a fost puțin mai greu până am reușit să îi deschidem. Când am reușit să îi deschidem, jocul nu a mai avut probleme. Într-adevăr, nu am reușit sî îi limităm, dar dacă ținem cont că în ultimele 2 minute erau peste 10 puncte diferență, jucătorii mei s-au mai relaxat puțin pe apărare. Cred că dacă ar fi fost mai aproape nu ar mai fi dat coșuri așa de ușor. Au un pivot senzațional, care știe bine jocul. Nu am reușit să îl limităm pe el, dar am reușit pe ceilalți. Noi avem o linie de șase marcatori cu peste 10 puncte și alți doi cu aproape 10 puncte. Asta înseamnă echipă și asta înseamnă că suntem bine împreună, trebuie doar să învățăm să jucăm și mai bine”, a spus Dan Fleșeriu.
Pentru BC CSU Sibiu au marcat: Iasaiah Philmore 16p, Justas Tamulis 14p, Monyea Pratt 12p, Lucas Tohătan și Kevin Hardy, câte 11p, Randal Falker 10p, Mirel Dragoste și Christopher Cooper, câte 8p.
BC CSU Sibiu joacă următoiarea partidă în deplasare la CSM Oradea, în 3 noiembrie, de la ora 20:45. Partida va fi LIVE pe DigiSport.
Acțiune cofinanțată de Primăria Muncipiului Sibiu și Consiliul Județean Sibiu.
Nr. | Echipa | W/L | Puncte |
---|---|---|---|
1 | CSM CSU Oradea | 7/0 | 14 |
2 | Corona Brașov | 6/1 | 13 |
3 | CSM Tg.Mureș | 5/2 | 12 |
4 | CS Rapid Bucuresti | 5/2 | 12 |
5 | CSO Voluntari | 5/2 | 12 |
6 | CS Valcea 1924 | 4/3 | 11 |
7 | BC CSU SIBIU | 4/3 | 11 |
8 | CS Dinamo Bucuresti | 3/4 | 10 |
9 | SCMU Craiova | 3/4 | 10 |
10 | CS SCM Timisoara | 3/4 | 10 |
11 | CSA Steaua Bucuresti | 3/4 | 10 |
12 | ACS U-Banca Transilvania Cluj-Napoca | 4/2 | 10 |
13 | BCMU FC Arges Pitesti | 2/5 | 9 |
14 | CSM Constanța | 1/6 | 8 |
15 | CS Municipal Galati | 0/7 | 7 |
16 | CS Municipal Ploiesti | 0/6 | 6 |