BC CSU Sibiu a avut o misiune facilă la Târgu Mureș, acolo unde a învins echipa din localitate, scor 105-49 (18-15, 30-8, 35-10, 16-22). Următorul meci se va disputa la Iași.
Baschetbaliștii sibieni au avut o partidă ușoară, seara trecută, și au depășit echipa din Târgu Mureș, frământată de probleme. A fost un meci în care antrenorul BC CSU Sibiu și-a permis să le acorde mai multe minute tinerilor jucători, astfel că au intrat pe parchet, minut bune, atât Wilhelm Brosser, cât și Dragoș Gheorghe și Daniel Banciu. Gazdele nu au reușit să țină aproape decât în primul sfert, iar în sfertul al doilea echipa noastră reușea să ia avans consistent. La fel s-a întâmplat și după pauză, când mureșenii au pus în coș doar 10 puncte, în timp ce jucătorii noștri reușeau 35. Ultima secvență nu a mai fost a fel de intensă, ca în alte partide, iar echipa noastră reușea să își adjudece a șaptea victorie consecutivă.
”Un meci, așa cum anticipam, de antrenament. Din păcate, am intrat pe teren mult prea moi și relaxați și primul sfert a fost destul de strâns.Îmi pare rău de situația celor de la Târgu Mureș. Sper că vor reuși treacă peste aceasta perioadă și vor reveni acolo unde le este locul. Noi trebuie să fim serioși și să ne vedem de treabă, pentru că ne așteaptă o lună de foc în Top 6. Până atunci avem la Iași un meci pe care trebuie să îl tratăm cu maximum de respect!”, a declarat Dan Fleșeriu, antrenorul BC CSU Sibiu.
Pentru BC CSU Sibiu au marcat: Marcel Davis 21p, Mirell Dragoste 21p, Bogdan Popescu 10p, Radu Paliciuc 9p, Wilhelm Brosser 9p, Chris Cooper 9p, Jordan Williams 7p, Monyea Pratt 7p, Lawrence Kinnard 5p, Tyler Laser 5p, Dragoș Gheorghe 2p.
În următoarea etapă, BC CSU Sibiu face deplasarea la Politehnica Iași, unde va juca sâmbătă, 17 martie, de la ora 19:00.
Nr. | Echipa | W/L | Puncte |
---|---|---|---|
1 | CSM CSU Oradea | 7/0 | 14 |
2 | Corona Brașov | 6/1 | 13 |
3 | CSM Tg.Mureș | 5/2 | 12 |
4 | CS Rapid Bucuresti | 5/2 | 12 |
5 | CSO Voluntari | 5/2 | 12 |
6 | CS Valcea 1924 | 4/3 | 11 |
7 | BC CSU SIBIU | 4/3 | 11 |
8 | CS Dinamo Bucuresti | 3/4 | 10 |
9 | SCMU Craiova | 3/4 | 10 |
10 | CS SCM Timisoara | 3/4 | 10 |
11 | CSA Steaua Bucuresti | 3/4 | 10 |
12 | ACS U-Banca Transilvania Cluj-Napoca | 4/2 | 10 |
13 | BCMU FC Arges Pitesti | 2/5 | 9 |
14 | CSM Constanța | 1/6 | 8 |
15 | CS Municipal Galati | 0/7 | 7 |
16 | CS Municipal Ploiesti | 0/6 | 6 |