BC CSU Sibiu învinge echipa din Cluj, scor 85-74 (19-9, 22-22, 22-21, 22-22) într-o partidă care s-a disputat cu casa închisă, într-o atmosferă spectaculoasă.
Galben-albaștri au avut un start de partidă extrem de bun și s-au instalat la conducere încă din primele 10 minute ale jocului. Practic acolo s-a produs avantajul pe care echipa oaspete nu a mai reușit să îl recupereze până la final. Chiar dacă sfertul al doilea s-a încheiat la egalitate, 22-22, la pauză, echipa noastră intra la vestiare cu un avantaj de 10 puncte. Repriza a doua a continuat sub semnul echilibrului, dar BC CSU Sibiu a reușit să își păstreze avantajul până la scurgerea minutelor regulamentare. La finalul partidei, antrenorul BC CSU Sibiu a declarat:
”Sunt mulțumit de victorie, de energia pe care am arăta-o și, evident, mulțumit de rezultat. Dar nu trebuie să sărim calul! Nu suntem nici măcar aproape de ceea ce putem să jucăm și asta din cauza problemelor pe care le avem cu sala. Dacă ne-am putea antrena mai mult, am putea să jucăm mai bine. Nu există peroformanță fără antrenamente și o să spun asta până cand cei care pot face ceva în acest sens vor înțelege. Este păcat că anul acesta avem o echipă bună, care ar putea obține în sfârșit o medalie, dar dacă nu ne vom antrena în sala în care jucăm nu avem nicio șansă. Din păcate urmează o perioadă în care nu o să putem intra în sală și sunt dezamăgit, îngrijorat, supărat, frustrat. Am arătat că putem face față la un campionat, jucând în fața echipei celei mai bune din campionat. (..) S-a pus problema, la un momentdat, să jucăm la Mediaș meciul din 15 decembrie cu Craiova, atunci când a fost programat un târg. Din câte știu eu s-a discutat și la Mediaș, am primit aprobarea de a juca acolo și am fi mutat meciul acolo dacă târgul nu s-ar fi anulat, cu ajutorul celor de la Compa și Marquardt, companii care, prin intermediul CSU Sibiu au reușit să achite contravaloarea târgului. Deci soluții există, dacă se dorește iar directorul ar fi lăsat să administreze sala așa cum ar putea să o facă și sunt convins că împreună cu noi am găsi soluții pentru a scoate târgurile din sală”, a declarat Dan Fleșeriu, antrenorul BC CSU Sibiu.
Pentru BC CSU Sibiu au marcat: Monyea Pratt 20p, Isaiah Philmore 17p, Kevin Hardy și Justas Tamulis câte 16p, Randal Flaker 8p, Mirel Dragoste 5p, Wilhelm Brosser 2p, Chris Cooper 1p.
La partida de seara trecută suporterii BC CSU Sibiu au avut parte de o experiență extraordinară, creată cu sprijinul partenerului nostru, Casa Pariurilor. Cei care au venit la meci au putut descoperi Fan Zone-ul pe care ne dorim să îl organizăm la fiecare meci, la intrarea în sală. Suporterii nostri au putut avea parte de o ședință gratuită de face painting în galben și albastru, baloane clappers, pancarte cu ”Sibiu – Casa Baschetului” pe spatele cărora au putut mesaje de încurajare pentru echipă, programe de meci realizate de ”Asociația al 6-lea Jucător” și Photo Booth asigurat tot de asociația suporterilor. Totodată, s-au organizat concursuri de aruncări pentru fani.
Pentru echipa noastră urmează o perioadă de pauză competițională. BC CSU Sibiu revine pe teren propriu în 4 decembrie, când va disputa primul meci al returului de campionat, cu Dinamo Știința București.
Acțiune cofinanțată de Primăria Municipiului Sibiu prin Agenda Sport 2018.
Nr. | Echipa | W/L | Puncte |
---|---|---|---|
1 | CSM CSU Oradea | 7/0 | 14 |
2 | Corona Brașov | 6/1 | 13 |
3 | CSM Tg.Mureș | 5/2 | 12 |
4 | CS Rapid Bucuresti | 5/2 | 12 |
5 | CSO Voluntari | 5/2 | 12 |
6 | CS Valcea 1924 | 4/3 | 11 |
7 | BC CSU SIBIU | 4/3 | 11 |
8 | CS Dinamo Bucuresti | 3/4 | 10 |
9 | SCMU Craiova | 3/4 | 10 |
10 | CS SCM Timisoara | 3/4 | 10 |
11 | CSA Steaua Bucuresti | 3/4 | 10 |
12 | ACS U-Banca Transilvania Cluj-Napoca | 4/2 | 10 |
13 | BCMU FC Arges Pitesti | 2/5 | 9 |
14 | CSM Constanța | 1/6 | 8 |
15 | CS Municipal Galati | 0/7 | 7 |
16 | CS Municipal Ploiesti | 0/6 | 6 |