logo-csu
Urmatorul meci
BC CSU SIBIU VS CSM CSU Oradea

Sala Transilvania - 2024-11-15 7:00 PM

FRB TV

Victorie cu Timișoara! Miercuri jucăm cu Craiova


 

BC CSU Sibiu a reușit o victorie clară în meciul cu Timișoara, scor 97-81 (21-24, 21-19, 27-13, 28-15) iar acum se pregătește pentru dubla din sferturile Cupei României. Meciul tur se joacă pe teren propriu miercuri, de la 18:15, iar biletele s-au pus deja în vânzare.

 

Meciul de seara trecută a început cu un moment de reculegere în memoria lui Radu Mușoaie, unul dintre cei mai devotați suporteri ai echipei noastre, dar și a lui Radu Țenter, fiul fostului jucător al Clubului nostru și reputat antrenor, Marcel Țenter. plecați dintre noi prea devreme. Jucătorii BC CSU Sibiu au intrat pe parchet cu tricouri imprimate cu fotografia lui Radu Mușoaie și mesajul: ”O viață întreagă pe CSU ai susținut,/ Noi #NuCedăm și te purtăm în gând!/  RIP Radu”. 

Prima parte a partidei s-a derulat sub semnul echilibrului, oaspeții arătând o dorință extraordinară de a câștiga și reușind chiar să își adjudece primul sfert. Următoarele 10 minute au fost câștigate de BC CSU Sibiu, însă chiar și așa, la pauză, echipa oaspete intra la vestiare cu un avantaj minim, 42-43. A doua parte a partidei nu a mai semănat deloc. Baschetbaliștii sibieni au preluat conducerea și au reușit să crească avantajul pe tabelă datorită unui joc colectiv extraordinar și unei apărări ce a pus în dificultate jocul Timișoarei. Până la final diferența a tot crescut, în favoarea galben-albaștrilor care și-au adjudecat victoria la 26 de puncte diferență..

 

”Am pornit foarte greu meciul. S-a văzut oboseala de marți. Am avut puțin timp la dispoziție pentru a ne reveni. Deja nu mai e vorba de pregătire specială pentru aceste meciuri. În sfertul al treilea băieii au înțeles că dacă ne apărăm agresiv putem și reuși să câștigăm. A fost exclusiv dorința lor de a face în pas în față și mă bucur că au făcut-o așa cum trebuie. Ca echipă au făcut-o și așa am câștigat, cu o apărare colectivă. Asta înseamnă spiritul de echipă și de sacrificiu care pe care jucătorii noștri îl arată și cred că se vede și din afară. Vor urma două meciuri de foc. Avem un adversar greu în Cupa României. Puteam să nimerim și cu cineva să ne fie mai ușor. Avem dezavantajul că primul meci se joacă acasă și dacă nu facem o diferență relevantă în primul meci va fi foarte periculos returul. Sunt convins că dacă reușim să ne refacem forțele până miercuri și vom depune aceeași energie în joc, avem prima șansă”, a spus Dan Fleșeriu, antrenorul BC CSU Sibiu.

 

Pentru BC CSU Sibiu au marcat: Kevin Hardy 17p, Justas Tamulis 16p, Isaiah Philmore 15p, Lucas Tohătan 10p, Randal Falker 9p, Monyea Pratt 9p, Christopher Cooper 9p, Mirel Dragoste 8p, Aurelian Gavriloaia și Wilhelm Brosser câte 2p.

 

După acest meci, BC CSU Sibiu va primi vizita celor de la SCM U Craiova, miercuri, 13 martie, de la ora 18:15, în sferturile Cupei României. Biletele pentru această partidă mai sunt disponibile online pe www.bc-csusibiu.ro/bilete dar și pe www.kompostor.ro până marți seara, ora 20:00, urmând ca cele rămase disponibile să se mai poată procura mâine, de la casieria Sălii Transilvania, înainte cu o oră de startul partidei.

 


952900 vizualizari


CLASAMENT


Nr. Echipa W/L Puncte
1 CSM CSU Oradea 7/0 14
2 Corona Brașov 6/1 13
3 CSM Tg.Mureș 5/2 12
4 CS Rapid Bucuresti 5/2 12
5 CSO Voluntari 5/2 12
6 CS Valcea 1924 4/3 11
7 BC CSU SIBIU 4/3 11
8 CS Dinamo Bucuresti 3/4 10
9 SCMU Craiova 3/4 10
10 CS SCM Timisoara 3/4 10
11 CSA Steaua Bucuresti 3/4 10
12 ACS U-Banca Transilvania Cluj-Napoca 4/2 10
13 BCMU FC Arges Pitesti 2/5 9
14 CSM Constanța 1/6 8
15 CS Municipal Galati 0/7 7
16 CS Municipal Ploiesti 0/6 6

PARTENERI