BC CSU Sibiu face primul pas spre accederea în Final Four-ul Cupei României și își adjudeca victoria, în prima manșă a sferturilor cu Craiova, scor 89-74 (26-14, 23-19, 17-23,23-18). Returul se joacă marțea viitoare, 19 martie, de la ora 18:00, la Craiova.
Baschetbaliștii sibieni au început extrem de bine partida din această seară, reușind să facă un prim sfert extraordinar. Și-au asigurat prima secvență la o difernță deja confortabilă și au continuat în același ritm până la pauză, scor 49-33. În sfertul al treilea însă, pe fondul unor greșeli, Craiova a reușit să se apropie și să reducă din diferență. Chiar și așa, în ultimele minute ale sfertului deciziv,jucătorii sibieni au trașat partida, iar meciul s-a încheiat la 15 puncte diferență, în favoarea BC CSU Sibiu.
”A fost un meci așa cum ne așteptam, cu foarte mare presiune și agresivitate dusă la extrem. Am reușit să facem față cu brio, chiar dacă am avut niște probleme cu entorsa lui Chris, încă din primul sfert, apoi Philmore, în sfertul al treilea. Băieții au depus multă energie și îi felicit pentru asta. Consider că, indiferent ce diferență ar fi fost, meciul 2 s-ar fi jucat cu armele pe masă. Craiova va face tot ce va putea să se califice. Cu siguranță ne vor aștepta cu ceva surprize și noi vom încerca să facem la fel. Să sperăm că vom reuși să ne impunem și acolo. Evident, vom merge acolo să obținem victoria. Nu ne interesează câte puncte sunt acum între noi. Sper ca următorul meci să fie unul lipsit de accidentări și să ne calificăm în Final Four. În sfertul al treilea, când noi aveam avans de 18-19 puncte, au fost câteva faze pe care noi nu le-am juca corect, dar este foarte greu să stai concentrat la 20 de puncte, să nu încerci să faci spectacol. Am încercat să facem asta, nu am reușit iar Craiova a profitat de acele momente și a venit până la 9 puncte. Ideea e că am reușit apoi să revenim, lucru pe care în anii trecuți nu îl reușeam. Am reușit să ne adunăm și să facem totuși diferența să fie destul de mare, în ultimele două minute. Sper ca la Craiova să jucăm la fel de bine, cu la fel de multă energie, să ne calificăm și să nu avem accidentări”, a spus Dan Fleșeriu, antrenorul BC CSU Sibiu.
Pentru BC CSU Sibiu au marcat: Randal Falker 22p, Kevin Hardy 17p, Justas Tamulis 14p, Isaiah Philmore 119, Lucas Tohătan 9p, Chris Cooper și Mirel Dragoste câte 6p, Monyea Pratt 4p,
Returul se va juca în deplasare, pe 19 martie, la Craiova, de la ora 18:00.
Nr. | Echipa | W/L | Puncte |
---|---|---|---|
1 | CSM CSU Oradea | 7/0 | 14 |
2 | Corona Brașov | 6/1 | 13 |
3 | CSM Tg.Mureș | 5/2 | 12 |
4 | CS Rapid Bucuresti | 5/2 | 12 |
5 | CSO Voluntari | 5/2 | 12 |
6 | CS Valcea 1924 | 4/3 | 11 |
7 | BC CSU SIBIU | 4/3 | 11 |
8 | CS Dinamo Bucuresti | 3/4 | 10 |
9 | SCMU Craiova | 3/4 | 10 |
10 | CS SCM Timisoara | 3/4 | 10 |
11 | CSA Steaua Bucuresti | 3/4 | 10 |
12 | ACS U-Banca Transilvania Cluj-Napoca | 4/2 | 10 |
13 | BCMU FC Arges Pitesti | 2/5 | 9 |
14 | CSM Constanța | 1/6 | 8 |
15 | CS Municipal Galati | 0/7 | 7 |
16 | CS Municipal Ploiesti | 0/6 | 6 |