Seria victoriilor în Liga Națională de Baschet Masculin pentru BC CSU Sibiu se oprește la trei. Gruparea antrenată de Miguel Angel Hoyo a cedat în ultima etapă a turului cu scorul de 89-81 pe terenul lui CSM Petrolul Ploiești, într-o partidă disputată în această seară de 16 ianuarie.
Justas Tamulis a fost primul marcator al meciului, după care pentru gazde, Hammond și Chițu au dus scorul la 7-2. Mo Pratt după o intercepție a oprit run-ul gazdelor. A urmat un run în oglindă pentru sibieni, care reveneau la conducere până la jumătatea actului inaugural. Jocul și-a pierdut cursivitatea și au urmat posesii pierdute de fiecare parte. Petrolul și-a revenit prima și două triple ale lui Chițu au făcut ca scorul să devină 20-13 pentru gazde. Miguel angel Hoyo a solicitat timp de odihnă, dar la reluare jocul a curs tot în favoarea gazdelor, care s-au dus la plus 15. Javion Blake a oprit perioadă neagră a sibienilor și stabilea scorul primului sfert, 28-15 pentru gazde. „Galben-albaștrii” sibienii au deschis excelent sfertul secund, cu 6 puncte marcate la rând. Ploieștenii au găsit răspuns și s-au dus din nou la un avantaj format din două cifre. Două triple ale lui Blake i-au adus pe sibieni la doar două posesii în urmă. Elevii lui Miguel Angel Hoyo nu au profitat la maxim de un antisportiv iar petroliștii au mai pus 5 puncte pe tabelă și au dus scorul la 44-32. Diferența avea să se păstreze până la pauză, chiar dacă Pratt și Tamulis au reușit primele lor coșuri de la distanță. Petrolul a fost însă „on-fire” din acțiune, unde a terminat cu un procentaj de 70% (21/30) și astfel era în față pe tabelă, 50-38.
Repriza secundă a început mai bine tot pentru gazde iar diferența pe tabelă a crescut la 16 puncte. Justas Tamulis a marcat o triplă prin care reducea din deficit dar Jordan replica rapid cu un procedeu asemănător. Ploieștenii au ajuns rapid la 11 coșuri de 3 puncte marcate din 17 aruncări și duceau astfel scorul la 67-48. Au venit apoi patru puncte la rând de la Padgett și Tohătan. Parțialul a ajuns la 7-0, după o triplă a lui McGrew. Hammond a oprit seria bună a sibienilor, cu un three-point-play. Pe final de sfert, „galben-albaștrii” sibieni au dat senzația că se pot apropia pe tabelă dar cu după 2 turnovers, petroliștii au profitat și au dus scorul la 76-62, la finalul primelor 30 de minute de joc. Actul decisiv a fost deschis de tripla lui Tamulis. Replica gazdelor nu s-a lăsat așteptată care au fost singurii care au mai marcat în următoarele 3 minute și au dus scorul la 82-65. Javion Blake a găsit plasa pentru echipa noastră, după perioada de secetă. Elevii lui Miguel Angel Hoyo nu au cedat și au venit la minus 11, când mai erau puțin peste 4 minute de joc. McGrew cu un three-point-play, reducea ecartul de pe tabelă la o singură cifră, după mult timp. Revenirea nu mai părea imposibilă după ce mai rămâneau doar 5 puncte, de recuperat, 83-78, cu 2 minute rămase din meci. BC CSU Sibiu a ratat două șanse de a se apropia la o singură posesie. Totuși tripla lui Blake a păstrat speranțele pentru ultimele secunde, dar Milin bine găsit a marcat un slam dunk iar Calotă a securizat victoria pentru Petrolul la final, scor 89-81.
Mo Pratt a fost cel mai eficient sibian în meciul de la Ploiești cu un indice al eficienței de 24 de unități, după ce a înregistrat un double-double, 12 puncte și 11 recuperări, plus 6 pase decisive. Tanner McGrew a terminat cu 18 puncte, 4 recuperări și 2 pase decisive. Justas Tamulis și Javion Blake au încheiat fiecare cu câte 16 puncte înscrise. Pentru BC CSU Sibiu au mai marcat: Lucas Tohătan – 9 puncte, James Padgett – 8 puncte și Rareș Uță – 2.
Nr. | Echipa | W/L | Puncte |
---|---|---|---|
1 | CSM CSU Oradea | 7/0 | 14 |
2 | Corona Brașov | 6/1 | 13 |
3 | CSM Tg.Mureș | 5/2 | 12 |
4 | CS Rapid Bucuresti | 5/2 | 12 |
5 | CSO Voluntari | 5/2 | 12 |
6 | CS Valcea 1924 | 4/3 | 11 |
7 | BC CSU SIBIU | 4/3 | 11 |
8 | CS Dinamo Bucuresti | 3/4 | 10 |
9 | SCMU Craiova | 3/4 | 10 |
10 | CS SCM Timisoara | 3/4 | 10 |
11 | CSA Steaua Bucuresti | 3/4 | 10 |
12 | ACS U-Banca Transilvania Cluj-Napoca | 4/2 | 10 |
13 | BCMU FC Arges Pitesti | 2/5 | 9 |
14 | CSM Constanța | 1/6 | 8 |
15 | CS Municipal Galati | 0/7 | 7 |
16 | CS Municipal Ploiesti | 0/6 | 6 |