logo-csu
Urmatorul meci

CSO Voluntari

VS BC CSU SIBIU

Sala Sporturilor Gabriela Szabo - 2024-04-16 7:00 PM

FRB TV

Primim vizita lui CSO Voluntari în al doilea meci din Top 10


BC CSU Sibiu dispută un nou joc pe teren propriu în Top 10. „Galben-albaștrii” primesc vizita lui CSO Voluntari, în etapa cu numărul 20 a Ligii Naționale de Baschet Masculin. Partida este programată miercuri, 8 ianuarie, de la ora 17:30 la Sala Transilvania.

 

Cele două echipe se întâlnesc pentru prima dată în acest sezon. BC CSU Sibiu a încheiat pe poziția a 4-a în Conferința A, în timp ce ilfovenii au ocupat aceeași poziție în Conferința B, fiecare formație reușind 9 victorii și 7 înfrângeri.

 

Prima etapă din Top 10 a adus rezultate diferite pentru echipele care se duelează miercuri la Sala Transilvania. BC CSU Sibiu a obținut o victorie categorică în fața Timișoarei, scor 95-63. De partea cealaltă, CSO Voluntari nu a reușit să țună piept Rapidului și a cedat cu 76-98 în propriul fief.

 

Înaintea confruntării directe, cele două grupări au statistici asemănătoare, diferențe majore înregistrându-se la capace, acolo unde echipa noastră e lider cu o medie de 2.8, și la mingi pierdute, acolo unde tot echipa noastră comite în medie cu 3 turnovers mai mult decât ilfovenii.

 

Acest meci aduce în fața publicului sibian doi dintre cei mai apreciați baschetbaliști care au îmbrăcat culorile lui CSU în istoria recent. Vorbim bineînțeles de Lucas Tohătan și Rolland Torok, care acum evoluează pentru CSO Voluntari.

 

Partida dintre BC CSU Sibiu și CSO Voluntari va fi arbitrată de o brigadă formată din Alin Faur, Laurențiu Grigoraș și Șerban Rașoga.

 

Desfășurarea partidei va putea fi urmărită în direct și la Digi Sport 3, Prima Sport 4 și FRB TV.

 

„Venim după o perioadă bună, benefică pentru noi. Vrem ca acest meci, ultimul înaintea pauzei competiționale, să fie unul foarte bun din nou pentru noi, în fața propriilor suporteri. Vom trata cu maximă seriozitate acest meci. Știm că echipa din Voluntari are un lot foarte solid. Vrem să facem un meci foarte bun și să câștigăm, clar.

La ultimul meci atomsfera a fost incredibilă. Pe această cale țin să le mulțumesc tuturor suporterilor, în numele meu și al colegilor. Ei ne împing de la spate de fiecare și sunt sigur că la meciul de miercuri vor fi din nou alături de noi. Împreună luptăm pentru fiecare victorie” a spus declarat Mirel Dragoste înainte de meci.

 

„Avem în față o echipă foarte bună, foarte talentată. Cred că au jucători puternici la fiecare poziție. Va fi foarte important să-i putem opri individual. În același timp consider că avantajul nostru este reprezentat de faptul că jucăm pe teren propriu, alături de suporterii noștri. Dacă vom practica un baschet de calitate și vom juca împreună, ca o echipă, vom avea șanse la victorie. Adversarii noștri au jucat finala anul trecut. Au făcut schimbări la nivel de lot, dar cred că au luat jucători foarte buni, în secial jucători puternici la nivel individual. Au un antrenor nou foarte bun, din Letonia. Deci avem în față un meci dificil, dar sper să fim pregătiți miercuri.

Mi-ar fi plăcut să am o zi sau două în plus pentru a pregăti acest meci. Mai ales că lotul nostru nu este atât de mare. Avem jucători care au jucat multe minute pe tot parcursul sezonului și pentru noi este mai bine atunci când avem mai mult timp pentru a pregăti un meci” a transmis Tomas Rinkevicius înainte de meciul cu CSO Voluntari.

 

Acțiune cofinanțată de Primăria Municipiului Sibiu prin Agenda Sport 2022 si de Consiliul Județean Sibiu prin Serviciul Public Sala Transilvania Sibiu.



207581 vizualizari

Galerie foto



CLASAMENT


Nr. Echipa W/L Puncte
1 ACS U-Banca Transilvania Cluj-Napoca 18/0 36
2 CSM CSU Oradea 14/4 32
3 CSO Voluntari 10/8 28
4 CS Rapid Bucuresti 9/9 27
5 BCMU FC Arges Pitesti 9/9 27
6 BC CSU SIBIU 7/11 25
7 CSM ABC Athletic Constanta 7/11 25
8 CS Dinamo Bucuresti 6/12 24
9 Corona Brașov 5/13 23
10 CSM Tg.Mureș 5/13 23

PARTENERI