BC CSU Sibiu se întoarce cu o victorie și înfrângere după cele două meciuri de la Mureș și va juca partida decisivă marți, 25 aprilie, de la ora 19:00, în Sala Transilvania. După ce și-au adjudecat meciul 3, baschetbaliștii sibieni au cedat în această seară, în fața gazdelor, scor 70-62 (16 – 15, 17 – 13, 13 – 11, 24 – 23).
Meciul 4 al seriei din Playoff cu Târgu Mureș a debutat sub semnul echilibrului, gazdele terminând primul sfert cu un avantaj firav de doar un punct. În sfertul al doilea, baschetbaliștii pregătiți de Dan Fleșeriu au permis mai mult mureșenilor să se distanțeze, astfel că aceștia din urmă conduceau la pauza, scor 33-28. Partida a continuat în același ritm, BC Mureș reușind să își adjudece, la diferențe mici, și următoarele două sferturi, iar la final tabela a indicat un avantaj de 8 puncte în dreptul mureșenilor.
”În primul rând, felicit echipa din Târgu Mureș pentru efortul depus. Un efort senzațional, având în vedere faptul că acum două zile am avut un meci la fel de greu. Au reușit să își folosească experiența competițională, probabil și din Cupele Europene, dar și valoarea individuală a jucătorilor- probabil mai mare decât a jucătorilor noștri. Au demonstrat asta pe teren. Echipa mea s-a crezut învingătoare înainte de meci. Nu am reușit să facem o apărare așa cum am reușit în meciul de joi și nici măcar aproape de nivelul nostru normal de agresivitate. Din păcate, cred că aici s-a făcut diferența. Nu vreau să iau jucătorii individual și să găsesc vinovati. Noi, ca echipă, nu am jucat deloc agresiv, spre deosebire de Târgu Mureș care a jucat extrem de multe minute, mult peste limita regulamentului și asta a fost în favoarea lor. Jocul a fost lăsat mai liber decât în primul meci de la Târgu Mureș și ei au beneficiat de acest avantaj. Probabil jucătorii mai tineri s-au speriat de lucrul acesta și poate de aceea nu au dat randamentul așteptat. Însă noi am reușit să aducem seria înapoi acasă, lucru pe care îl doream după 1-1. Urmează o finală pentru o calificare, pe care cred că o merităm- atât echipa, cât și suporterii noștri senzaționali. Va fi o sărbătoare a baschetului marți și este cel mai frumos lucru care se poate întâmpla!”, a declarat Dan Fleșeriu, antrenorul BC CSU Sibiu.
Pentru BC CSU Sibiu au marcat: Chris Cooper 14p, Igor Mijajlovic 12p, Bogdan Popescu 12p, Boris Lalovic 10p, Radu Paliciuc 5p, Kevin Hardy 5p, Marcel Davis 4p.
Meciul 5 se va disputa marți, 25 aprilie, de la ora 19:00, va fi LIVE pe Digisport. Biletele se pun în vânzare luni, 24 aprilie, de la ora 9, atât la sediul clubului, str. Rennes, nr.2, cât și online pe www.csusibiu.ro
Nr. | Echipa | W/L | Puncte |
---|---|---|---|
1 | CSM CSU Oradea | 7/0 | 14 |
2 | Corona Brașov | 6/1 | 13 |
3 | CSM Tg.Mureș | 5/2 | 12 |
4 | CS Rapid Bucuresti | 5/2 | 12 |
5 | CSO Voluntari | 5/2 | 12 |
6 | CS Valcea 1924 | 4/3 | 11 |
7 | BC CSU SIBIU | 4/3 | 11 |
8 | CS Dinamo Bucuresti | 3/4 | 10 |
9 | SCMU Craiova | 3/4 | 10 |
10 | CS SCM Timisoara | 3/4 | 10 |
11 | CSA Steaua Bucuresti | 3/4 | 10 |
12 | ACS U-Banca Transilvania Cluj-Napoca | 4/2 | 10 |
13 | BCMU FC Arges Pitesti | 2/5 | 9 |
14 | CSM Constanța | 1/6 | 8 |
15 | CS Municipal Galati | 0/7 | 7 |
16 | CS Municipal Ploiesti | 0/6 | 6 |