logo-csu
Urmatorul meci
BC CSU SIBIU VS

CSO Voluntari

Sala Transilvania - 2024-04-20 8:00 PM

FRB TV

Mouhamed Barro este noul pivot al BC CSU Sibiu


BC CSU Sibiu a realizat un nou transfer și l-a cooptat în lotul de jucători pe Mouhamed Barro. Acesta sosește pe Cibin de la Club Melilla Baloncesto, echipă angrenată în LEB Oro.

 

Mouhamed Barro are 27 de ani, fiind născut pe 10 mai 1995 la Pikine, în Senegal. El măsoară 2.05 metri și este un baschetbalist care evoluează la pozițiile 4-5. Barro este un produs al celor de la Gran Canaria, pentru care a evoluat atât în Liga ACB, cât și în EuroCup, în stagiunea 2014/2015.

 

De la Gran Canaria a urmat transferul la Oviedo CB, unde a petrecut două sezoane în LEB Oro. În sezonul 2018/2019 a revenit în Liga ACB, unde a strâns 27 de prezențe în uniforma lui Gipuzkoa. A urmat prima experiență în afara Spaniei la Lille Metropole Basket, în Franța, pentru ca în sezonul 2020/2021 să revină în LEB Oro la CB Coruna, iar ultima stagiune să o petreacă alături de Melilla CB.

 

„De-abia aștept să ajung să cunosc orașul, oamenii și echipa. Decizia mea de veni aici a fost ușoară, mai ales datorită interesului venit din partea clubului pentru a mă semna. Totodată mi-au plăcut și ideile antrenorului și de aceea a fost totul simplu” a fost prima reacție a lui Mouhamed Barro, după ce a semnat cu BC CSU Sibiu.

 

„Prin transferul lui Mouhamed Barro ne asigurăm că vom avea forță la interior. A evoluat la un nivel bun, inclusiv în Liga ACB, cel mai puternic campionat din Europa și ne așteptăm să se adapteze rapid la campionatul nostru, mai ales că poate primi câte sfaturi și din partea vărului său” a declarat președintele sectiei de baschet, Laurențiu Buduleci.
 

Mouhamed Barro a jucat 32 de meciuri în sezonul recent încheiat și a strâns cifre statistice de 6.3 puncte și 4.6 recuperări în 17.2 minute petrecute în medie pe parchet. A avut procentaje excelente din acțiune, 61.1% de la 2 puncte, în timp ce de la linia de fault a încheiat cu 54.3%.

 

Cel mai bun meci al stagiunii trecute l-a reușit pe 3 noiembrie 2021, când a terminat cu 17 puncte și 9 recuperări într-o partidă contra celor Castello.

 

Mouhamed Barro este vărul lui Ousmane Barro, cunoscutul pivot senegalez pentru fanii baschetului din România, cu 10 sezoane la activ în Liga Națională de Baschet Masculin.


316221 vizualizari


CLASAMENT


Nr. Echipa W/L Puncte
1 ACS U-Banca Transilvania Cluj-Napoca 18/0 36
2 CSM CSU Oradea 14/4 32
3 CSO Voluntari 10/8 28
4 CS Rapid Bucuresti 9/9 27
5 BCMU FC Arges Pitesti 9/9 27
6 BC CSU SIBIU 7/11 25
7 CSM ABC Athletic Constanta 7/11 25
8 CS Dinamo Bucuresti 6/12 24
9 Corona Brașov 5/13 23
10 CSM Tg.Mureș 5/13 23

PARTENERI