BC CSU Sibiu pierde partida cu U-BT Cluj Napoca, scor 84-94( 30-26, 15-23, 18-20, 21-25) și se pregătește de un nou duel, cu CSA Steaua București. Partida de astăzi începe la ora 17:00 și va fi transmisă LIVE pe DigiSport, LookSport și FRB TV.
Baschetbaliștii sibieni au început cu multă încredere duelul Ardealului și au reușit să își adjudece primul sfert. Echipa a continuat în același ritm, însă adversarii au reușit să recupereze din deficit, astfel că la pauză beneficiau de un avans de două posesii. În a doua parte a meciului, U BT Cluj și-a adjudecat ambele sferturi și, în ciuda faptului că elevii lui Dan Fleșeriu au încercat să mențină ritmul, nu au reușit să treacă în cont o victorie.
La finalul partidei, Aurelian Gavriloaia și Dan Fleșeriu au declarat:
”Prestația mea nu înseamnă nimic, dacă nu am reușit să încheiem cu o victorie, mai ales în Derby-ul Ardealului-unul dinre cele mai importante meciuri in campionat, pentru noi. Este multă frustrare acum, dar trebuie să o transfrormăm în luptă și muncă multă. Până la urmă, a fost un meci bun pentru noi, am fost aproape de ei, am ținut ritmul, dar, din păcate, cele 94 de puncte primite spun multe și cred că asta a făcut diferența- apărarea.Urmează meciul cu CSA Steaua, un meci care va fi foarte greu, un meci în care ei își vor juca ultima șansă pentru PlayOff, iar noi trebuie să câștigăm pentru a ne menține cu șanse pentru locul 2.Trebuie să ne recuperăm bine și mâine să dăm 110% pe teren”, a spus Aurelian Gavriloia.
”Am avut, într-adevăr, o rotație mai scurtă, fără Lucas. La noi contează extrem de mult, oricare jucător care lipsește și am mai pățit asta și în alte locuri. A fost o partidă destul de bună, din punct de vedere ofensiv, pentru amandouă echipele. Din punct de vedere defensiv, din păcate, pentru noi, a fost extrem de slabă. Chiar și î prima jumătate am primit 50 de puncte, ceea ce nu ne reprezintă. Clujul este însă o echipă ce poate inscrie usor impotriva oricui atunci cand sunt concentrati si isi vad de jocul lor. Ei au dominat lupta la recuperare și, acolo, în primul rând, s-a făcut diferența, deși noi am avut mai multe recuperări ofensive, lucru care arată cât de mult ne-am dorit să rămânem în meci și să îl câștigăm. Dar ei au terminat meciul cu mai mult de 12 recuperări decât noi, lucru poate să însemne 24 de puncte, ei au marcat jumătate din ele. Bravo lor, îi felicit! Cred că și-au câștigat, matematic, prima poziție în clasament și nu pot să sper decât că ne vom reîntâlni în PlayOff”, a spus Dan Fleșeriu.
Cel mai bun jucător al BC CSU Sibiu au fost Xavier Rathan 21p, 7 recuperări, 4 assist-uri, urmat de Aurelian Gavriloaia 18p, 2 rec., Rolland Torok 14 p, 2 recuperări, Kaelin Jackson 8p, 2 assist-uri, Marquis Addison 7p, 5rec., 4 assist-uri, Jayce Johnson 7p, 5 rec., Christopher Cooper 5 p, 3 rec., Blake Reylnods 4p, 2 rec, 3 assist-uri.
Duelul cu CSA Steaua se joacă de la ora 17:00, și va fi transmis LIVE pe DigiSport, LookSport și FRB TV.
Nr. | Echipa | W/L | Puncte |
---|---|---|---|
1 | CSM CSU Oradea | 7/0 | 14 |
2 | Corona Brașov | 6/1 | 13 |
3 | CSM Tg.Mureș | 5/2 | 12 |
4 | CS Rapid Bucuresti | 5/2 | 12 |
5 | CSO Voluntari | 5/2 | 12 |
6 | CS Valcea 1924 | 4/3 | 11 |
7 | BC CSU SIBIU | 4/3 | 11 |
8 | CS Dinamo Bucuresti | 3/4 | 10 |
9 | SCMU Craiova | 3/4 | 10 |
10 | CS SCM Timisoara | 3/4 | 10 |
11 | CSA Steaua Bucuresti | 3/4 | 10 |
12 | ACS U-Banca Transilvania Cluj-Napoca | 4/2 | 10 |
13 | BCMU FC Arges Pitesti | 2/5 | 9 |
14 | CSM Constanța | 1/6 | 8 |
15 | CS Municipal Galati | 0/7 | 7 |
16 | CS Municipal Ploiesti | 0/6 | 6 |