logo-csu
Urmatorul meci
BC CSU SIBIU VS CSM CSU Oradea

Sala Transilvania - 2024-11-15 7:00 PM

FRB TV

Înfrângere în Derby-ul Ardealului


 

BC CSU Sibiu a oferit o replică solidă pe parcursul primelor 16 minute de joc ale derby-ului Ardealului la baschet masculin, însă în cele din urmă a fost învinsă de U-BT Cluj-Napoca, la BT Arena. Partida a contat pentru etapa a 8-a din sezonul regulat al Ligii Naționale de baschet masculin – ediția 2021/22, a avut loc vineri (12.11) și s-a terminat cu scorul de 92-80.

CSU a început ca din pușcă, marcând primele zece puncte ale partidei. După un timeout, formația gazdă a reacționat de două ori din spatele semicercului, însă Sibiul s-a desprins la un maxim de 11 lungimi, scor 17-6. Jocul la semicerc al clujenilor a fost impresionant din acest moment și până la pauza meciului. Ei au înscris de 11 ori cu acest procedeu. Răspunsul a venit de la Luca Năstruț, Monyea Pratt și Justas Tamulis, CSU având șapte triple cu 53% la acest procedeu după 20 minute de joc.

Defensiva echipei noastre în spațiul de trei secunde a fost redutabilă pe tot parcursul primelor 20 minute de joc. Adversarul a înscris doar trei coșuri de două puncte și a obținut doar patru recuperări sub panoul lui CSU. De altfel, galben-albaștrii au terminat primul sfert în avantaj, 23-20, cedând inițiativa pentru prima dată la jumătatea sfertului 2, scor 30-29. Au urmat câteva succesiuni la conducere, dar formația de pe Someș a terminat repriza cu un parțial de 16-7. Astfel, la jumătatea partidei scorul era de 46-39 în favoarea echipei antrenate de către Mihai Silvășan.

Situația s-a complicat în repriza secundă pentru elevii lui Dan Fleșeriu. Formația din Cluj a avut un joc mult mai bun din punct de vedere colectiv, găsind omul liber în spațiul de trei secunde. Astfel, diferența a trecut de 15 puncte până la jumătatea secvenței decisivă. Echipa noastra a resimțit efortul depus în prima repriză și a întâmpinat dificultăți în a reveni. Cu toate acestea nivelul de implicare și combativitate au fost ridicate, însă gazdele conduceau după 30 minute de joc cu scorul de 69-58.

Avantajul formației de Someș a trecut de 20 puncte în debutul secvenței decisive. Aceleași guri de foc au făcut ca ecartul să urce, în condițiile unui procentaj mult îmbunătățit din spațiul de trei secunde. De asemenea, apărarea sibiana nu a găsit soluțiile optime pentru a eficientiza apărarea la semicerc. Finalul confruntării i-a adus pe parchet pe jucătorii mai puțin utilizați în acest început de sezon, Sibiul marcând ultimele șapte puncte.

Antrenorul Dan Fleșeriu a acordat minute de joc tuturor celor zece jucători prezenți la Cluj-Napoca pentru acest meci. Justas Tamulis a reușit 17 puncte, 6 pase decisive, Monyea Pratt a adăugat 15 puncte, 7 recuperări, iar Lucas Tohătan a avut 11 puncte, 4 pase decisive, 3 intercepții pentru CSU Sibiu.

BC CSU Sibiu suferă cel de-al 3-lea eșec consecutiv. Coincidența face ca galben-albaștrii să fi marcat 80 puncte în fiecare din ultimele trei partide disputate. De asemenea, acesta a fost al 4-lea meci consecutiv cu cel puțin 20 coșuri de două puncte marcate și al 2-lea joc în succesiune în care CSU termină cu peste 20 pase decisive.

În urma acestui meci, BC CSU Sibiu are 1-7 la general în Liga Națională. Următorul meci, ultimul înaintea pauzei destinate echipei naționale, este programat vineri (19.11), ora 19:00, la Sala Transilvania. Adversar va fi SCM OHMA Timișoara.


562354 vizualizari


CLASAMENT


Nr. Echipa W/L Puncte
1 CSM CSU Oradea 7/0 14
2 Corona Brașov 6/1 13
3 CSM Tg.Mureș 5/2 12
4 CS Rapid Bucuresti 5/2 12
5 CSO Voluntari 5/2 12
6 CS Valcea 1924 4/3 11
7 BC CSU SIBIU 4/3 11
8 CS Dinamo Bucuresti 3/4 10
9 SCMU Craiova 3/4 10
10 CS SCM Timisoara 3/4 10
11 CSA Steaua Bucuresti 3/4 10
12 ACS U-Banca Transilvania Cluj-Napoca 4/2 10
13 BCMU FC Arges Pitesti 2/5 9
14 CSM Constanța 1/6 8
15 CS Municipal Galati 0/7 7
16 CS Municipal Ploiesti 0/6 6

PARTENERI