logo-csu
Urmatorul meci
BC CSU SIBIU VS CSM CSU Oradea

Sala Transilvania - 2024-11-15 7:00 PM

FRB TV

„Galben-albaștri” au o deplasare dificilă în Liga Națională de Baschet Masculin Getica 95


Programul încărcat al echipei noastre este în plină desfășurare, iar la trei zile după ce au dat piept cu deținătoarea titlului FIBA Europe Cup, băieții lui Tomas Rinkevicius se deplasează la Târgu Mureș pentru duelul cu CSM din localitate. Partida contează pentru etapa a 7-a a Ligii Naționale de Baschet Masculin Getica 95 și este programată sâmbătă, 4 noiembrie, cu începere de la ora 18:00 la Sala Sporturilor din Târgu Mureș.

 

După cum probabil bine știți, BC CSU Sibiu a avut parte de o partidă extrem de dificilă în fața polonezilor de la Anwil Wloclawek, în fața cărora a cedat cu scorul de 41-79. Lăsând la o parte acest meci, echipa noastră are un start lansat în campionat, acolo unde are un bilanț de 4 victorii și o singură înfrângere. Singurul eșec a venit în urmă cu două runde pe terenul lui FC Argeș Pitești, dar băieții noștri au răspuns cu o victorie pe teren propriu în fața lui CSM Constanța. BC CSU Sibiu ocupă astfel poziția secundă în clasament, la egaliate cu CSM CSU Oradea, fiind în urma lui FC Argeș Pitești, echipă cu un joc mai mult disputat.

 

CSM Târgu Mureș se află pe 7 în clasament cu 2 victorii și 3 înfrângeri. În utlimul meci disputat, pe 28 octombrie, au cedat pe terenul Oradiei, scor 75-96, dar au avut un sfert trei remarcabil, cu multe reușite de la distanță. La ultimul joc de acasă, echipa mureșeană a înregistrat tot un eșec, 72-94, contra lui CS Vâlcea 1924.

 

BC CSU Sibiu și CSM Târgu Mureș s-au întâlnit în presezon, la Memorialul Elemer Tordai. Atunci gruparea noastră s-a impus cu scorul 71-70.

 

Partida de sâmbătă va fi arbitrată de o brigadă formată din Alexandru Olaru, Cristian Trofim și Sorin Drugău.

 

Această încleștare va putea fi urmărită în direct doar pe FRB TV.

 

Meciul din runda a 7-a a LNBM a fost prefațat de Rareș Uță și antrenorul principal, Tomas Rinkevicius:

 

„Cu siguranță o să fie un meci foarte greu. Sala mereu este plină la Târgu Mureș. Este destul de greu să joci acolo, mai ales în condițiile actuale, când venim după un meci greu acasă în FIBA Europe Cup. Suntem obosiți avem și o accidentare, însă mergem acolo să câștigăm, să luptăm și să ne întoarcem cu victoria pentru că este un meci foarte important pentru noi” a declarat Rareș Uță în prefața jocului.

 

„Ne pregătim pentru un meci dificil. Ne așteptăm la un joc greu în fața lui CSM Târgu Mureș. Este o echipă foarte bună, experimentată, cu mulți jucători buni, atât autohtoni cât și străini. Au conexiuni foarte bune între jucători, pentru că de mulți ani joacă împreună la un nivel ridicat. Sunt foarte experimentați și se simt unul pe celălat pe parchet. Se vede în baschetul lor că distribuie foarte bine mingea și au multe pase decisive. O echipă bună, care joacă un baschet colectiv și în același timp un oponent foarte puternic care ne așteaptă” au fost cuvintele cu care Tomas Rinkevicius a vorbit despre următoarul adversar.

 

Acțiune cofinanțată de Primăria Municipiului Sibiu prin Agenda Sport 2023 și Consiliul Județean Sibiu prin Serviciul Public Sala Transilvania.


214052 vizualizari


CLASAMENT


Nr. Echipa W/L Puncte
1 CSM CSU Oradea 7/0 14
2 Corona Brașov 6/1 13
3 CSM Tg.Mureș 5/2 12
4 CS Rapid Bucuresti 5/2 12
5 CSO Voluntari 5/2 12
6 CS Valcea 1924 4/3 11
7 BC CSU SIBIU 4/3 11
8 CS Dinamo Bucuresti 3/4 10
9 SCMU Craiova 3/4 10
10 CS SCM Timisoara 3/4 10
11 CSA Steaua Bucuresti 3/4 10
12 ACS U-Banca Transilvania Cluj-Napoca 4/2 10
13 BCMU FC Arges Pitesti 2/5 9
14 CSM Constanța 1/6 8
15 CS Municipal Galati 0/7 7
16 CS Municipal Ploiesti 0/6 6

PARTENERI