logo-csu
Urmatorul meci
BC CSU SIBIU VS CSM CSU Oradea

Sala Transilvania - 2024-11-15 7:00 PM

FRB TV

Donează, la Memorialul Tordai, pentru copiii cu afecțiuni oncologice


 

BC CS Sibiu, în colaborare cu Asociația P.A.V.E.L. demarează, pe tot parcursul desfășurării Turneului Memorialul Tordai 2017, o campanie menită să strângă fonduri pentru sprijinirea copilașilor bolnavi  de cancer.

 

Asociatia P.A.V.E.L. – asociația părinților care au copii bolnavi de cancer, derulează din 2012 un proiect educațional care are drept obiectiv prevenirea abandonului școlar în rândurile copiilor cu afecțiuni oncologice. Proiectul are ca grup țintă copiii cu diagnostic oncologic, internați în cele două mari spitale din capitală în care Asociația P.A.V.E.L. este prezentă zi de zi, prin specialiștii săi: Institutul Oncologic București și Institutul Clinic Fundeni.

 

”Mulțumim pe această cale tuturor susținătorilor noștri și în mod deosebit Asociației Mâini Unite, Clubului  Sportiv Universitar,  organizator al Memorialului Elemer Tordai și care, de curând, a devenit prieten al copiilor cu afecțiuni oncologice”, au declarat reprezentanții Asociației Pavel.

 

”Ca organizație ce activează în domeniul sportului știm foarte bine cât de importantă este sănătatea. Prima premisă spre dezvoltare armonioasă este sănătatea iar noi apreciem mult activitatea Asociației P.A.V.E.L. Știm că au demarat o amplă campanie de strângere de fonduri și rechizite pentru a pregăti copilașii bolnavi de cancer de școală, iar noi nu puteam sta indiferenți față de destinele acestor micuți, internați la Institutul Oncologic București și Institutul Clinic Fundeni, dar ajunși acolo din toată țara. Pe perioada Memorialului Tordai vor fi amplasate două urne pentru donații, în holul principal de intrare al Sălii Transilvania și îi îndemnăm pe toți cei care fac parte din marea familie galben-albastră, să facă donații”, a declarat Horațiu Floca, director BC CSU Sibiu.

 

Asociația PAVEL este una dintre cele mai active asociații de pacienți. A fost creată în mai 1996. Este o organizație nonprofit, apolitică și fără apartenență religioasă. Asociația oferă servicii socio-psiho-educaționale copiilor cu cancer și familiilor acestora: asistenţă socială, juridică şi psihologică, terapii prin arte combinate, terapie multisenzorială, şcoală de spital, ajutor umanitar pentru situaţii de urgenţă, găzduire gratuită în Casa părinţilor, tabere, crearea unor evenimente speciale pentru copiii care petrec sărbatorile în spital şi excursii.

 

Misiunea organizației este îmbunătățirea vieții copiilor și tinerilor bolnavi de cancer, leucemie și anemii grave, prin acordarea de sprijin moral, informațional, psihologic, social și material copiilor, tinerilor bolnavi și familiilor lor.

Memorialul Tordai 2017 este un eveniment ajuns deja tradiție la Sibiu, organizat pentru al IX-lea an consecutiv, în memoria unuia dintre cei mai iubiți jucători ai CSU Sibiu, Elemer Tordai, răpus mult prea devreme de o boală necruțătoare.

 


1216703 vizualizari


CLASAMENT


Nr. Echipa W/L Puncte
1 CSM CSU Oradea 7/0 14
2 Corona Brașov 6/1 13
3 CSM Tg.Mureș 5/2 12
4 CS Rapid Bucuresti 5/2 12
5 CSO Voluntari 5/2 12
6 CS Valcea 1924 4/3 11
7 BC CSU SIBIU 4/3 11
8 CS Dinamo Bucuresti 3/4 10
9 SCMU Craiova 3/4 10
10 CS SCM Timisoara 3/4 10
11 CSA Steaua Bucuresti 3/4 10
12 ACS U-Banca Transilvania Cluj-Napoca 4/2 10
13 BCMU FC Arges Pitesti 2/5 9
14 CSM Constanța 1/6 8
15 CS Municipal Galati 0/7 7
16 CS Municipal Ploiesti 0/6 6

PARTENERI