BC CSU Sibiu a organizat o conferință de presă în cursul zilei de astăzi, 29 mai 2022. În fața jurnaștilor au stat Directorul Horațiu Floca, președintele Laurențiu Buduleci și căpitanul echipei, Mirel Dragoste. Cei trei au vorbit despre stagiunea recent încheiată dar și despre planurile referitoare la viitorul apropiat.
„Am ținut să ne vedem cu presa din Sibiu la finalul acestui sezon. Mă bucur că am reînnoit legătură și vom continua acest trend de a ne întâlni cu presa sibiană. Pandemia ne-a ținut mult departe unii de alții, dar v-am simțit alături de noi. Suntem la finalul unui sezon care a durat mai mult de 10 luni. Un sezon lung, greu, plin de imprevizibil, de provocări. Dar echipa, reprezentată de Mirel Dragoste, a încheiat frumos, triumfal. L-a încheiat de altfel cum merită jucătorii și antrenorii, pentru eforturile depuse, cum merită suporterii, sponsorii, partenerii și toți cei care au crezut în proiectul nostru. Suntem la momentul analizelor. Suntem la momentul în care facem planuri pentru viitor” acestea fiind cuvintele cu care Horațiu Floca a deschis conferința de presă.
Întrebat despre cum echipa a depășit momentele mai puțin facile, Horațiu Floca a răspuns:
„Cred că toți știu ce înseamnă spiritul CSU Sibiu. Avem în spate o mare tradiție. Un spirit care ne face să nu ne dăm niciodată bătuți, oricât ar fi de greu. Ne face să municm mai mult. Ne face să găsim mai multă energie. În acest sezon ne-a reușit. Noi, antrenorii, jucătorii și partenerii, tot la fel de mult am muncit în fiecare sezon. Câteodată iese, câteodată nu. Este meritul antrenorilor, meritul celor ce au fost pe teren și a celor care au crezut în acest proiect, suporteri, sponsori, parteneri. Noi doar am stabilit direcția pe care să mergem. Am stabilit pașii pe care trebuie să-i facem. Am îmbunătățit echipe cu care am început sezonul. Am adus upgrade-uri, pe partea tehnică, pe partea sportivă și rezultatele au venit. Nu vreau să mă feresc să spun că am avut și noroc. Dar norocul face parte din joc și ține cu cei puternici.”
„Mă bucur să mă aflu aici, alături de Horațiu și Laurențiu, managerii echipei de baschet. Mă bucur de sezonul pe care tocmai l-am încheiat. A fost un sezon incredibil. Suntem foarte fericiți de rezultatul pe care l-am obținut, pentru noi în primul rând, dar și pentru sportul sibian și pentru suporterii care mereu au fost alături de noi, chiar și în meciurile din deplasare” a spus Mirel Dragoste la început.
Căpitanul echipei noastre a vorbit și despre ultimul meci decisiv al sezonului și despre atomsfera din vestiar:
„A fost o atmosferă foarte bună. Știam cu toții că este incredibil până unde am ajuns. Nu aveam presiune pe noi, ne antrenam bine și eram un grup unit. Am știut că la ora meciului vom da to ce avem mai bun și cu siguranță nu voiam să ne dăm bătuți. Dacă tot am ajuns până acolo, voiam să punem medaliile la gât. Și chiar asta am făcut. Mi-a plăcut pentru că a fost o chimie foarte bună între noi jucătorii, între jucători – antrenori. Am știut ce vrem și asta a fost cel mai important. Chimia dintre noi și munca depusă pe tot parcursul sezonului și-au spus cuvântul până la urmă.”
Președintele Laurențiu Buduleci a vorbit despre schimbările de pe parcursul sezonului și ce impact au avut acestea asupra bugetului:
„Partea de buget nu a fost modificată substanțial. Am mai primit pe parcursul sezonului câteva infuzii de capital. Am încercat să ne menținem în zona sigură, să nu cădem în extrema cealaltă, să cheltuim mai mult decât ne permitem. Chiar am reușit să convertim aceste mișcări în favoarea clubului, prin plecarea antrenorului și a câtorva dintre jucători, clubul a reușit să primească niște bani. Nu asta este important. Doar că am fost inspirați la momentul respectiv, cu mutările pe care le-am făcut și utlerior antrenorul și echipa au materializat încrederea noastră. Am terminat sezonul cu o victorie, ceea ce este foarte important. Acest lucru arată caracter și că nu există outsideri. Există doar dorință de succes, iar asta a demonstrat-o cu vârf și îndesat căpitanul, pentru că a ținut echipa aproape și antrenorul că a știut să-i folosească la capacitatea lor maximă. Noi am reușit să facem un mediu propice pentru ei, ca să performeze.”
Tot președintele a vorbit despre cea mai bună decizie luată de conducere pe parcursul acestui sezon:
„Să dăm încredere echipei și să avem alături un antrenor care a activat în cadrul clubului. Să nu uităm că Tomas a fost fost antrenorul coordonator al echipei noastre, a preluat echipa în calitate de cunoscător al componenței echipei și ce putea ea să facă.”
Mirel Dragoste a vorbit și despre impactul lui Tomas Rinkevcius asupra echipei la momentul preluării băncii tehnice:
„Impactul a fost unul mare. Echipa era conturată de fostul antrenor, dar s-au schimbat toate sistemele, atât în atac, cât și în apărare. A știut cum să ne pună în valoare pe fiecare. Fiecare își știa rolul. Nu un jucător făcea totul. Un jucător făcea câte puțin, iar puțin câte puțin am format întregul. Asta și-a spus cuvântul la final și nu era o mirare dacă jucam finala mare. Sincer, dacă eram toți 100% sănătoși în semifinale, nu cred că era ieșit din comun să bați Oradea de trei ori, părerea mea.”
Tot căpitanul a vorbit și despre meciul 5 de la Voluntari, despre cine și-a pus amprenta mai mult, vedetele, antrenorul sau ceilalți jucători:
„Păi, vedetele erau la Voluntari. La noi erau doar jucătorii. Deci la noi a fost antrenorul, jucătorii, plus întreg staff-ul. Bineînțeles și al 6-lea nostru jucător, suporterii. Toți împreună am creat o chestie incredibilă. ”
Laurențiu Buduleci a vorbit și despre negocierile pe care clubul nostru le poartă cu Tomas Rinkevicius și este optimist că în următoarele zile cele două părți vor ajunge la numitorul comun:
„Noi am avut o şedinţă de Consiliu de Administraţie,în care ne-am manifestat cu toții acordul pentru prelungirea contractului cu Tomas. Partea financiară a contractului este agreată de ambele părţi. Acum avem discuţii despre obiectivele pentru sezonele următoare, despre bugetul echipei. Mai avem câteva zile de discuţii cu Tomas, până vom încheia contractul. Am mare încredere că vom cădea la înțelegere și vom continua împreună pentru următoarele două sezoane. Este normal să existe o continuitate pe o perioadă mai lungă de un sezon. Încercăm să încheiem contractul pe un sezon + un sezon, bineînțeles cu îndeplinirea unor obiective. Sperăm să facem echipă în continuare cu el, pentru că am muncit bine și am avut chimie bună. Tot timpul suntem atenți la contracte. Acum am învățat să fim atenți și la caractere. ”
Nr. | Echipa | W/L | Puncte |
---|---|---|---|
1 | CSM CSU Oradea | 7/0 | 14 |
2 | Corona Brașov | 6/1 | 13 |
3 | CSM Tg.Mureș | 5/2 | 12 |
4 | CS Rapid Bucuresti | 5/2 | 12 |
5 | CSO Voluntari | 5/2 | 12 |
6 | CS Valcea 1924 | 4/3 | 11 |
7 | BC CSU SIBIU | 4/3 | 11 |
8 | CS Dinamo Bucuresti | 3/4 | 10 |
9 | SCMU Craiova | 3/4 | 10 |
10 | CS SCM Timisoara | 3/4 | 10 |
11 | CSA Steaua Bucuresti | 3/4 | 10 |
12 | ACS U-Banca Transilvania Cluj-Napoca | 4/2 | 10 |
13 | BCMU FC Arges Pitesti | 2/5 | 9 |
14 | CSM Constanța | 1/6 | 8 |
15 | CS Municipal Galati | 0/7 | 7 |
16 | CS Municipal Ploiesti | 0/6 | 6 |