1995 a fost un an important pentru cele două branduri. Pentru clubul nostru reprezintă anul cuceririi primului titlu de campioni naționali, iar pentru BRAMAC România anul înființării! După ce compania a fost preluată de grupul BMI, liderul european în producerea de sisteme pentru acoperișuri înclinate și plane, dezvoltarea businessului a fost continuă iar managementul a găsit oportun parteneriatul cu cel mai important club sportiv al orașului Sibiu. Astfel, BC CSU Sibiu și BMI Bramac au semnat un acord valabil pentru întreg sezonul 2019/2020, punând astfel un ”acoperiș” rezistent unei idei comune ce vizează performanța în sport și atenția față de comunitate.
Proiectul BC CSU Sibiu a atras atenția unui nou brand important din zona construcțiilor: BMI Bramac. Discuțiile cu directorul Mircea Dumitru, manager al companiei din anul 2008, au început sezonul trecut și s-au concretizat astăzi printr-un parteneriat care ne bucură și ne răsplătește eforturile și rezultatele.
”Ne mândrim prin faptul că BC CSU Sibiu reușește să mențină sportul sibian la nivel de înaltă performanță. Echipa de seniori se pregătește pentru Cupele Europene, iar proiectul juvenil ne face să sperăm că tinerele generații vor fi reprezentate de copii educați, crescuți în spiritul sportului. Credem că acesta este începutul unei colaborări durabile, rezistente și de calitate, asemenea produselor pe care BMI Bramac le produce . De acum, vom fi mai des în tribune la meciuri pentru a-i încuraja pe jucători, alături de cei mai frumoși fani din România!”, ne-a declarat Mircea Dumitru.
Însemnele noului nostru partener vor fi vizibile atât pe terenul de joc, cât și în mediul digital. Totodată, BMI Bramac s-a declarat interesată de platforma de recrutare CSU Job Hunters, urmând a-și promova viitoarele joburi vacante către baza noastră de fani. Pentru suporterii abonați BC CSU Sibiu, BMI Bramac va oferi un discount de 10% pentru orice lucrare sau acoperiș comandat!
Despre BMI Bramac
Compania Bramac a fost fondată în 1966, iar în 1995 S.C. Bramac Sisteme de Învelitori S.R.L. a apărut pe piața românească. În 2004, sediul central s-a mutat la Sibiu, odată cu deschiderea fabricii. Din anul 2017, Bramac este parte integrată a BMI GROUP, cel mai mare producător din Europa de sisteme de acoperișuri plane și înclinate. BMI GROUP s-a format ca urmare a fuziunii dintre Braas Monier Building Group, liderul european în producerea de sisteme pentru acoperișuri înclinate și Icopal Group, liderul european în producerea de sisteme pentru acoperișuri plane. Ca și rezultat al acestei fuziuni, BMI poate furniza acum clienților săi soluții complete pentru acoperiș, la cele mai înalte standarde.
foto: Alin Bogdan (Voluntar YelloWings)
Nr. | Echipa | W/L | Puncte |
---|---|---|---|
1 | CSM CSU Oradea | 7/0 | 14 |
2 | Corona Brașov | 6/1 | 13 |
3 | CSM Tg.Mureș | 5/2 | 12 |
4 | CS Rapid Bucuresti | 5/2 | 12 |
5 | CSO Voluntari | 5/2 | 12 |
6 | CS Valcea 1924 | 4/3 | 11 |
7 | BC CSU SIBIU | 4/3 | 11 |
8 | CS Dinamo Bucuresti | 3/4 | 10 |
9 | SCMU Craiova | 3/4 | 10 |
10 | CS SCM Timisoara | 3/4 | 10 |
11 | CSA Steaua Bucuresti | 3/4 | 10 |
12 | ACS U-Banca Transilvania Cluj-Napoca | 4/2 | 10 |
13 | BCMU FC Arges Pitesti | 2/5 | 9 |
14 | CSM Constanța | 1/6 | 8 |
15 | CS Municipal Galati | 0/7 | 7 |
16 | CS Municipal Ploiesti | 0/6 | 6 |