foto: Robert Oprișu
Baschetbaliștii sibieni au încheiat turneul desfășurat timp de trei zile la Sibiu, pe poziția secundă, cu două victorii, în meciurile cu CSO Voluntari (90-67) și Kimik Youhzny (85-83). BC CSU Sibiu a fost precedat pe podium de U Banca Transilvania, care a triumfat atât în meciul cu echipa noastră, cât și în duelul cu echipa ucraineană. Oaspeții de la Kimik au terminat pe locul al treilea.
Timp de trei zile, Sala Transilvania a fost gazda celei de a X-a ediții a Memorialului Elemer Tordai, turneu devenit internațional, încă de la ediția precedentă. Au fost 6 partide extrem de disputate, deși meciurile au fost de pregătire.
Turneul s-a încheiat astăzi, cu meciul care a stabilit locurile 2 și 3 și a fost nevoie de o repriză de prelungiri pentru a se stabili câștigătoarea. BC CSU Sibiu a reușit să învingă adversarii la diferență minimă, scor 85-83.
La finalul partidei, Dan Fleșeriu a declarat:
”A fost un ultim meci câștigat greu de noi, după prelungiri. Un meci pe care l-am controlat, să zicem, 35 de minute, fără să avem probleme mari. Din păcate, ne-am crezut învingători prea repede și cei din Ucraina au reușit să vină din spate. A fost bine, până la urmă, că am testat și modul în care ne comportăm în prelungiri. Era important de văzut și acest lucru. E bine că băieții nu renunță și, chiar dacă oboseala a fost foarte mare după aceste trei zile de jocuri, mă consider mulțumit. Astăzi am jucat mai mult colectiv, am reușit câteva faze de joc colectiv în atact, iar în apărare am depus efort extrem de mare. Am reușit pe perioada turneului să verific mai multe formule de joc și cred că este doar o chestiune de timp până când vom juca la potențial maxim. Asta, bineînțeles, trebuie să se întâmple la momentul potrivit”, a spus antrenorul principal BC CSU Sibiu.
Pentru BC CSU Sibiu au marcat: Isaiah Philmore 29p, Justas Tamulis 17p, Randal Falker 15p, Lucas Tohătan 5p, Mirel Dragoste 6, Monyea Pratt 4p, Aurelian Gavriloaia 4p, Chris Cooper 3p, Wilhelm Brosser 2p.
Acțiune cofinanțată de Primăria Municipiului Sibiu prin Agenda Sport 2018.
Nr. | Echipa | W/L | Puncte |
---|---|---|---|
1 | CSM CSU Oradea | 7/0 | 14 |
2 | Corona Brașov | 6/1 | 13 |
3 | CSM Tg.Mureș | 5/2 | 12 |
4 | CS Rapid Bucuresti | 5/2 | 12 |
5 | CSO Voluntari | 5/2 | 12 |
6 | CS Valcea 1924 | 4/3 | 11 |
7 | BC CSU SIBIU | 4/3 | 11 |
8 | CS Dinamo Bucuresti | 3/4 | 10 |
9 | SCMU Craiova | 3/4 | 10 |
10 | CS SCM Timisoara | 3/4 | 10 |
11 | CSA Steaua Bucuresti | 3/4 | 10 |
12 | ACS U-Banca Transilvania Cluj-Napoca | 4/2 | 10 |
13 | BCMU FC Arges Pitesti | 2/5 | 9 |
14 | CSM Constanța | 1/6 | 8 |
15 | CS Municipal Galati | 0/7 | 7 |
16 | CS Municipal Ploiesti | 0/6 | 6 |