BC CSU Sibiu a încheiat într-un mare fel ediția 2022/2023 a Ligii Naționale de Baschet Masculin. Trupa antrenată de Tomas Rinkevicius a câștigat partida decisivă cu Rapid București din Finala Mică, scor 82-78 și astfel a pus mâna pe medaliile de bronz.
Primul sfert al meciului a fost un joc de-a șoarecele și pisica, de fiecare răspunsul din partea adversarilor venind cu prisosință. S-a mers practic umăr la umăr, iar după primele 10 minute de joc, scorul era egal, 19-19. Sfertul secund a avut cu totul o altă desfășurarea, iar echipa noastră fiind de cele mai multe ori în față pe parcursul acestei secvențe de joc. Aurelian Gavriloaia avea să închidă prima repriză cu un floater, pentru scorul de 39-41.
Repriza secundă a început cu patru puncte la rând de la Stone. A urmat din nou un joc cu multe succedări la conducere, încheiat în avantaj minim de BC CSU Sibiu, 60-61. Actul decisiv este unul de povestit nepoților. Rapid s-a desprins la două posesii și se părea că giuleștenii au prima șansă la victorie. Mirel Dragoste și Rareș Uță nu au fost de acord, iar pivotul român ne ducea din nou în avantaj. Tot Uță reușea o recuperarea ofensivă importantă, ca o panteră și în final partida avea să fie câștigată de BC CSU Sibiu, cu scorul de 82-78.
Mo Pratt a fost omul meciului cu 27 de puncte, 13 recuperări și 2 pase decisive. Rareș Uță l-a urmat cu 17 puncte și 12 recuperări. Gaston Whelan a marcat 12 puncte, lângă care a adăugat 4 recuperări și 4 pase decisive.
Au mai marcat: Barro – 9 puncte (3r), Blumbergs – 9 puncte (9r), Marinelli – 3 puncte (1r+1a), Dragoste – 3 puncte și Gavriloaia – 2 puncte (2r).
BC CSU Sibiu a încheiat sezonul 2022/2023 cu un bilanț de 21 de victorii. Mai multe decât atât, echipa noastră a câștigat două serii de playoff din postura de outsider, pentru a cuceri la final medaliile de bronz în competiția internă.
Acțiune cofinanțată de Primăria Municipiului Sibiu prin Agenda Sport 2023 si de Consiliul Județean Sibiu prin Serviciul Public Sala Transilvania Sibiu.
Nr. | Echipa | W/L | Puncte |
---|---|---|---|
1 | CSM CSU Oradea | 7/0 | 14 |
2 | Corona Brașov | 6/1 | 13 |
3 | CSM Tg.Mureș | 5/2 | 12 |
4 | CS Rapid Bucuresti | 5/2 | 12 |
5 | CSO Voluntari | 5/2 | 12 |
6 | CS Valcea 1924 | 4/3 | 11 |
7 | BC CSU SIBIU | 4/3 | 11 |
8 | CS Dinamo Bucuresti | 3/4 | 10 |
9 | SCMU Craiova | 3/4 | 10 |
10 | CS SCM Timisoara | 3/4 | 10 |
11 | CSA Steaua Bucuresti | 3/4 | 10 |
12 | ACS U-Banca Transilvania Cluj-Napoca | 4/2 | 10 |
13 | BCMU FC Arges Pitesti | 2/5 | 9 |
14 | CSM Constanța | 1/6 | 8 |
15 | CS Municipal Galati | 0/7 | 7 |
16 | CS Municipal Ploiesti | 0/6 | 6 |