Baschetbaliștii sibieni joacă astăzi, de la orele 18:00, în deplasare la Municipal Olimpic Baia Mare, partida din etapa a 11-a a Ligii Naționale de Baschet Masculin.
După victoria de pe teren propriu cu Timișoara din etapa precedentă, galben-albaștri sunt deciși să continue seria în aceeași manieră, în meciul cu nou-promovata Municipal Olimpic Baia Mare. Înaintea partidei de astăzi, Dan Fleșeriu a declarat:
”Un meci de deplasare ca oricare altul, cu o echipă aflată în coada clasamentului, proaspăt promovată, dar o echipă care, cu siguranță, ne poate pune probleme, dacă noi nu vom lua meciul în serios. Sper ca băieții să se mobilizeze, să continue seria de victorii, și să ne întoarcem acasă câștigători. Indiferent de scorul care va fi consemnat pe tabelă, pe noi ne interesează cele două puncte și să ne stabilizam locul cât mai sus în clasament”, a spus Fleșeriu.
BC CSU Sibiu are, până în acest moment, un bilanț de 6 victorii și 3 înfrângeri, în timp ce Baia Mare are o singură victorie din 9 disputate.
Baschetbaliștii sibieni vor încheia turul de campionat cu acest meci, returul urmând să ia startul, pentru galben-albaștrii, săptămâna viitoare cu meciul din deplasare la SCM Craiova.
Nr. | Echipa | W/L | Puncte |
---|---|---|---|
1 | CSM CSU Oradea | 7/0 | 14 |
2 | Corona Brașov | 6/1 | 13 |
3 | CSM Tg.Mureș | 5/2 | 12 |
4 | CS Rapid Bucuresti | 5/2 | 12 |
5 | CSO Voluntari | 5/2 | 12 |
6 | CS Valcea 1924 | 4/3 | 11 |
7 | BC CSU SIBIU | 4/3 | 11 |
8 | CS Dinamo Bucuresti | 3/4 | 10 |
9 | SCMU Craiova | 3/4 | 10 |
10 | CS SCM Timisoara | 3/4 | 10 |
11 | CSA Steaua Bucuresti | 3/4 | 10 |
12 | ACS U-Banca Transilvania Cluj-Napoca | 4/2 | 10 |
13 | BCMU FC Arges Pitesti | 2/5 | 9 |
14 | CSM Constanța | 1/6 | 8 |
15 | CS Municipal Galati | 0/7 | 7 |
16 | CS Municipal Ploiesti | 0/6 | 6 |