BC CSU Sibiu a pierdut la limită partida din etapa cu numărul 21 a Ligii Naționale de Baschet Masculin, disputată sâmbătă, 4 martie, pe terenul lui CSM CSU Oradea, la final înregistrându-se scorul de 81-80.
Partida din Arena Antonio Alexe a debutat favorabil pentru echipa noastră, care s-a desprins la 13-5, după un coș al lui Rareș Uță. Gazdele au reușit să egaleze apoi la 15, dar răspunsul din partea galben-albaștrilor a fost prompt și până la finalul primului sfert scorul devenea 24-17. Barro și Baciu au pus rapid două puncte de fiecare parte în actul secund. A urmat un run de 8-0, cu două triple venite de la Blumbergs și Dragoste, prin care se înregistra cea mai mare diferență în meci, de 15 puncte, scor 34-19. Până la pauză, gazdele au reușit să recupereze din deficit, iar la cabine se intra cu scorul de 40-32 pentru BC CSU Sibiu.
În sfertul trei, echipa noastră a reușit să țină avantajul în jurul celor 10 lungimi. Neal și Markovic au impulsionat ofensiva orădeană, dar Gaston Whelan a replicat cu patru puncte pe final de sfert, care se încheia cu scorul de 60-42. În start de sfert decisiv, orădenii au reușit să se apropie pe tabelă, după care Tomas Rinkevicius a fost descalificat. Băieții noștri nu au cedat conducere apoi până la jumătatea actului, când Holt marca o triplă. Replica a fost pe măsură, venită de la Mo Pratt. S-a mers apoi umăr la umăr, până la intrarea în ultimul minut. Tarolis a dus scorul la 79-78. Gaston Whelan a marcat de la semidistanță, când mai erau 12 secunde pe ceas. La ultima fază, Richard nu a putut finaliza o acțiune luată pe cont propriu, dar același Tarolis a venit la recuperare și a marcat un tip-dunk, cu care a decis meciul 81-80.
Gaston Whelan a fost cel mai bun jucător din tabăra noastră, cu 18 puncte, 8 pase decisive și 3 recuperări. Monyea Pratt a reușit 14 puncte, 6 recuperări și 4 pase decisive, iar Roberts Blumbergs a adăugat 14 puncte, 6 recuperări și o pasă decisivă.
Au mai marcat: Barro – 9 puncte (5r), Dragoste – 8 puncte (4a+3r), Gavriloaia – 7 puncte, Uță – 6 puncte (8r), Manchon – 4 puncte (2a+1r).
„Am făcut o treabă foarte bună. Am pierdut la ultima minge, la ultima recuperare. Sunt foarte mândru de echipa noastră, de colegii meci, pentru că am luptat până la final. Nu e mai mult de zis. Trebuie să continuăm să muncim, să ne îmbunătățim muncă în săptămână următoare și sunt sigur că putem să ne luptăm cu orice adversar” a declarat Gaston Whelan.
„Cred că am făcut un meci bun. Le-am spus jucătorilor, că pentru mine ei sunt învingători. Cred că meritam această victorie. Cred că Oradea este o echipă foarte bună și poate câștiga în fața oricui, fără ajutor de pe margine. Am avut acest sentiment la acest meci. Felicitări jucătorilor meci. Au jucat excelent. Planul nostru de joc a funcționat pentru acest meci. Ne-am asumat niște riscuri, sunt o echipă talentată și ne-au pedepsit în unele momente. Cred că planul de joc a fost bun și am fost în avantaj până aproape de final. Am fost surprins, văzând meciul și cred că toată lumea a văzut, nivelul contactelor cât timp am fost pe bancă, iar după ce am fost eliminat a fost cu totul un alt nivel. Vreau să întreb, ce a fost diferit?” a spus Tomas Rinkevicius, după meciul de la Oradea.
Pentru echipa noastră urmează un nou meci în deplasare, la Dinamo, vineri, 10 martie.
Acțiune cofinanțată de Primăria Municipiului Sibiu prin Agenda Sport 2022 si de Consiliul Județean Sibiu prin Serviciul Public Sala Transilvania Sibiu.
Nr. | Echipa | W/L | Puncte |
---|---|---|---|
1 | CSM CSU Oradea | 7/0 | 14 |
2 | Corona Brașov | 6/1 | 13 |
3 | CSM Tg.Mureș | 5/2 | 12 |
4 | CS Rapid Bucuresti | 5/2 | 12 |
5 | CSO Voluntari | 5/2 | 12 |
6 | CS Valcea 1924 | 4/3 | 11 |
7 | BC CSU SIBIU | 4/3 | 11 |
8 | CS Dinamo Bucuresti | 3/4 | 10 |
9 | SCMU Craiova | 3/4 | 10 |
10 | CS SCM Timisoara | 3/4 | 10 |
11 | CSA Steaua Bucuresti | 3/4 | 10 |
12 | ACS U-Banca Transilvania Cluj-Napoca | 4/2 | 10 |
13 | BCMU FC Arges Pitesti | 2/5 | 9 |
14 | CSM Constanța | 1/6 | 8 |
15 | CS Municipal Galati | 0/7 | 7 |
16 | CS Municipal Ploiesti | 0/6 | 6 |