Echipa noastră a încheiat cu o înfrângere prima fază a Ligii Naționale de Baschet Masculin Getica 95. Într-un meci fără miză, elevii antrenați de Tomas Rinkevicius au cedat pe teren propriu în fața lui CSM Focșani cu scorul de 71-78.
A fost o partidă în care încă din start am avut doi absenți, pe Aurelian Gavriloaia și Jay Threatt. Acestora li s-a alăturat și Marc Loving, cel care s-a accidentat pe finalul primei reprize și nu a mai revenit pe parchet.
Chiar și în acest condiții, galben-albaștri au început bine meci și au condus cu 9-0 în start. Jocul s-a echilibrat ulterior și la pauză scorul era egal 37-37. Totul avea să se decidă în actul ultimul sfert, după ce Tomas Rinkevicius a rulat toți jucătorii de pe foaie, inclusiv pe Rareș Popa care s-a aflat la debut în Liga Națională de Baschet Masculin. S-a terminat 71-78 pentru CSM Focșani.
Mirel Dragoste a fost cel mai bun marcator al echipei noastre cu 19 puncte, plus 3 recuperări și o pasă decisivă. Mouhamed Barro a mai terminat în double-digits cu 12 puncte și 6 recuperări.
Au mai marcat: Pratt- 9 puncte, Loving – 8, Ivanov – 8, Uță – 8, Kuti – 5 și Popa – 2.
BC CSU Sibiu pornește cu 4 victorii și 4 înfrângeri în Top 10 și va întâlni în primul meci pe CSO Voluntari.
Nr. | Echipa | W/L | Puncte |
---|---|---|---|
1 | CSM CSU Oradea | 7/0 | 14 |
2 | Corona Brașov | 6/1 | 13 |
3 | CSM Tg.Mureș | 5/2 | 12 |
4 | CS Rapid Bucuresti | 5/2 | 12 |
5 | CSO Voluntari | 5/2 | 12 |
6 | CS Valcea 1924 | 4/3 | 11 |
7 | BC CSU SIBIU | 4/3 | 11 |
8 | CS Dinamo Bucuresti | 3/4 | 10 |
9 | SCMU Craiova | 3/4 | 10 |
10 | CS SCM Timisoara | 3/4 | 10 |
11 | CSA Steaua Bucuresti | 3/4 | 10 |
12 | ACS U-Banca Transilvania Cluj-Napoca | 4/2 | 10 |
13 | BCMU FC Arges Pitesti | 2/5 | 9 |
14 | CSM Constanța | 1/6 | 8 |
15 | CS Municipal Galati | 0/7 | 7 |
16 | CS Municipal Ploiesti | 0/6 | 6 |