logo-csu
Urmatorul meci
CSM Constanța VS BC CSU SIBIU

Sala Sporturilor Constanta - 2024-04-29 7:00 PM

FRB TV

7 ani de parteneriat AZETS-BC CSU SIBIU


 

BC CSU Sibiu continua să își consolideze parteneriatele cu companiile private alături de care, performanțele sportive au putut fi atinse. Un astfel de exemplu este și  parteneriatul cu compania AZETS care sprijină baschetul sibian de 7 ani.

 

AZETS este o comanie care, de-a lungul timpului, a demonstrat multă implicare în comunitate și a fost partener activ al sportului și baschetului sibian, în special. Alături de sprijinul financiar oferit echipei de baschet seniori a Clubului nostru, Azets a raspuns, de fiecare data, prezent, prin managementul și angajații săi, atât la invitațiile la meciuri pentru susținerea sportivilor, cât și la proiectele adiacente pe care Clubul nostru le-a derulat, un exemplu fiind competiția destinată amatorilor-Liga Sibiană de Baschet.   

 

„Echipa BC CSU Sibiu este o sursă de mândrie pentru noi. Ne bucurăm de realizările lor, și de aceea am decis să continuăm să-i susținem și în al 7-lea sezon. Suntem entuziasmați și hotărâți să rămânem alături de echipă și să îi încurajăm din tribunele sălii. Avem încredere în potențialul și determinarea jucătorilor în obținerea cât mai multor victorii. Echipa reflectă valorile noastre de determinare, efort și excelență și  suntem mândri de acest parteneriat. Le transmitem sincere urări de succes în noul sezon!”, a declarat Alina Burja, managing director.

 

„Compania Azets ne-a demonstrat, de-a lungul timpului, că este un partener în adevăratul sens al cuvântului, fiind implicat activ în toate acțiunile pe care le-am derulat. E un parteneriat care ajunge la al 7-lea sezon și de care suntem extrem de mândri. Vreau să le mulțumim tuturor celor care au făcut posibilă această nouă parafare și doamnei Alina Burja, în special, pentru că au ales să ne fie, în continuare alături, mai ales în acest sezon ce implică multe provocări în zona sportivă, inclusiv în plan international, prin participarea echipei noastre în sezonul regulat al FIBA Europe Cup ”, a declarat Horațiu Floca, director BC CSU Sibiu.

 

Azets Insight SRL este o prezență bine definită pe piața serviciilor economice și se dezvoltă cu succes în România de aproape 14 ani. În prezent brandul Azets cuprinde sub umbrela sa un număr important de companii din UK și din țările nordice. Cu peste 8500 de angajați dedicați, scopul nostru este să ajutăm companiile și organizațiile de toate mărimile, întreprinderile din sectoarele publice și clienții cu capital privat să-și atingă obiectivele.

 

În România, compania este prezentă în Sibiu, unde se află sediul principal, dar si in alte orase: Alba Iulia, Timișoara, Brașov și Aiud, totalizând peste 900 de angajați care lucrează în departamentele de Contabilitate, Salarizare, IT și Validare de facturi.

 


106774 vizualizari


CLASAMENT


Nr. Echipa W/L Puncte
1 ACS U-Banca Transilvania Cluj-Napoca 18/0 36
2 CSM CSU Oradea 14/4 32
3 CSO Voluntari 10/8 28
4 CS Rapid Bucuresti 9/9 27
5 BCMU FC Arges Pitesti 9/9 27
6 BC CSU SIBIU 7/11 25
7 CSM ABC Athletic Constanta 7/11 25
8 CS Dinamo Bucuresti 6/12 24
9 Corona Brașov 5/13 23
10 CSM Tg.Mureș 5/13 23

PARTENERI