logo-csu
Urmatorul meci
CSM Tg.Mureș VS BC CSU SIBIU

Sala Sporturilor - 2024-09-27 7:00 PM

FRB TV, Digi Sport, Prima Sport.

Victorie pentru CSU Atlassib Sibiu în ultima partidă acasă


 

Galben albaștrii au reușit un meci bun, vineri seara, în compania celor de la BCM U Pitești și au încheiat frumos seria meciurilor disputate pe teren propriu- nicio înfrângere acasă, în acest sezon. Scor final 83 – 76 (21 – 12, 27 – 17, 14 – 23, 21 – 24).

Partida disputată în Sala Transilvania din Sibiu a început cu o întrerupere datorată ploii de plușuri care au ajuns pe teren din Tribune, iar atmosfera a continuat să fie una spectaculoasă, atât pe teren, cât și între fanii sibienilor. Baschetbaliștii sibieni au avut două prime sferturi extrem de bune, conducând chiar și cu peste 20 de puncte.

În a doua jumătate a partidei, oaspeții au revenit, reușind să reducă semnificiativ diferența pe tabelă. Finalul partidei a fost infernal, datorită diferenței mici de pe tabelă, însă sibienii au reușit să încheie ultima partida de pe teren propriu, din 2014, în favoarea lor. Au marcat pentru CSU Atlassib Sibiu: Milos Bojovic 22puncte, LeRoy Hurd 20puncte, LeVar Seals 16 puncte, Christopher Lee 11puncte, Slobodan Popovic 9 puncte și Brandon Johnson 5 puncte.

Antrenorul CSU Atlassib Sibiu s-a declarat mulțumit de jocul elevilor săi și a făcut și o analiză a anului 2014 și a începutului de sezon.

”Este o victorie importantă, un meci foarte greu. Părea că nu va fi așa greu pentru cei din afară, dar când știi că Brandon Johnson a făcut doar două antrenamente săptămâna aceasta, săptămâna trecută două,  două înainte cu o săptămână, alți patru sau cinci jucători sunt sub tratament mereu, joacă cu injecții... Popovic s-a întors săptămâna aceasta la antrenamente după 23-24 de zile și s-a antrenat luni, marți, miercuri, joi foarte ușor, a încercat să participe la întregul antrenament, pentru că a fost antrenamentul mai ușor, de dinaintea meciului. În plus, al doilea jucător s-a accidentat, Kevin, și suntem fără el de două zile. Al treilea jucător, Milos Bojovic, la fel, săptămâna aceasta nu s-a putut antrena la capacitate maximă și nu a fost la toate antrenamentele pentru că are o problemă mai veche, dar a îndurat această problemă până acum fără să se plângă. Abia așteptăm această pauză în care sper să terminăm o dată cu aceste probleme și echipa să se poată recupera complet, dacă va fi posibil. În unele momente am părut că nu ne înțelegem între noi. Îl avem pe LeRoy care e nou în echipă, a venit la noi de exact 9 zile și în acest timp niciodată nu s-a putut antrena așa cum ar fi trebuit, iar când ne pun în zonă...am fost chiar confuzi în zonă. În acest moment Calotă e o opțiune mult mai bună decât Brandon Johnson în acest mod de apărare. Spun asta, în mod special, pentru că nici B.G nu s-a putut antrena corespunzător, ca să poată marca, nu este într-o situație bună, așa cum ar trebui să fie un jucător de baschet. Din aceste motive victoria este mult mai importantă decât o altă victorie. Au început meciul foarte bine, dar la 20 de puncte diferență, eram sigur că vor reveni. Nu mă așteptam să se apropie la 3 puncte, dar știam vor reveni. Noi am fost impresionanți la început, dar apoi, lucrurile au început să se schimbe. Nu te poți aștepta ca Popovic să joace 25 de minute, după o lună în care nu a jucat și nici nu a aruncat mingea la coș. Astăzi l-am forțat. Nici alții nu au fost foarte bine, dar sper să fie cu toții. Vom vedea cum vor fi Calotă și Brandon Johnson pentru meciul următor. Asta este. Trebuie să ne pregătim pentru meciul următor, pentru că mai avem  70 de ore, ca să obținem un rezultat bun. Pe de altă parte, este bine că în 2014, dar și foarte rău, în același timp, am pierdut numai un meci acasă, în ultimele secunde, dintr-o aruncare de 3 puncte. Aceasta este analiza lui 2014. Nu știu câte meciuri s-au jucat, dar numai un meci, cel care trebuia să ne ducă în semifinale, l-am pierdut. Asta e viața. În afară de acel meci, toate partidele de pe teren propriu le-am câștigat”, a declarat Miodrag Perisic, antrenorul CSU Atlassib Sibiu.

La finalul declarațiilor, antrenorul a răspuns întrebărilor jurnaliștilor:

 

-Sunteți de acord cu ceea a spus antrenorul Piteștiului, că Sibiul este o echipă agresivă?

Am încercat să fim agresivi. În prima jumătate am avut forță. Nu avem o bancă lungă și cu toate aceste probleme cu care ne confruntăm, în acest mod agresiv de joc nu putem supraviețui 40 de minute. Dar nu vreau să vorbesc așa mult despre asta. Sper să continuăm tot așa și să jucăm tot așa. Pe de altă parte, nu am avut timp suficient să îl introducem pe LeRoy în stilul nostru de apărare zonă. Acum poate el a mai înțeles, vom repeta și zilele următoare, înainte de Timișoara. Poate avem altă opțiune, alternativă, altfel jucăm o apărare agresivă care până acum ne-a dat rezultate.În prima jumătate ei au marcat doar 29 de puncte, asta înseamnă o apărare impresionantă. În a doua repriză am primit 47, ceea ce a însemnat destul de mult. Dar când am început ultimul sfert, după 10 secunde, Milos Bojovic a reușit să le dea două mingi. Nu știu, e obosit, nu știu ce se întâmplă, dar adevărul e că poziția lui nu este de conducător de joc. Am început meciul cu el conducător de joc și asta ne-a adus ceva rezultate, apoi a venit Brandon Johnson și a jucat destul de bine. Dar ca să știți, Bojovic e bun conducător de joc 10 minute, atât cât să ajute, pentru că el are alt profil de jucător. În seara asta a jucat mult pe această poziție. Și e normal să nu poată controla acea poziție așa cum o face un jucător care este conducător de joc toată viața.

-Sunteți mulțumit de ceea ce s-a întâmplat, până acum, în acest sezon?

Absolut. Sunt mai mult decât mulțumit. În septembrie, dacă vă amintiți, cu două zile înainte de Cupa României, i-am adus pe Brice Massamba și Drazen Bubnic. Până la acel moment i-am avut doar pe Flavius Lăpuște și Popovic pentru poziția 4-5. Așa că, așa ne-am pregătit. Plus Massamba și Zyle. Zyle a fost accidentat, Massamba, după criteriile mele, și nu doar ale mele, nu era un jucător potrivit pentru echipa noastră. În acest caz, cu două zile înainte de a începe Cupa și Campionatul, noi căutam alți jucători. Am fost norocoși că l-am găsIt pe Cris Lee, la fel, a venit și Drazen Bubnic, și am început, pas cu pas. Am jucat 13 meciuri și am câștigat 9, două victorii în Cupă și șapte în Campionat,  și sincer, acesta este un rezultat foarte bun în această ligă, din punctul meu de vedere. În ultima lună am pierdut cu Rovinari, cu Mediașul, în ultima secundă, și am câștigat trei meciuri importante cu Mureșul, Craiova și Piteștiul, deși, de dinaintea meciului cu Rovinariul nu ne-am putut antrena în condiții normale. Acum pot spune că sunt foarte mulțumit că am câștigat. Nu vreau să vorbim foarte mult că am pierdut 3-4 meciuri, pentru că mereu oamenii spun că ne plângem sau căutăm scuze, sau ceva de genul acesta, și nu vreau să mă plâng, dar de dinaintea meciului cu Rovinariul noi nu ne-a mai putut antrena normal, cu 6 străini și 2 români. Mereu au fost 1, 2, 3 sau chiar 4 accidentați. În plus, Popovic a fost 23 zile acasă, Bubnic 10 zile, și nu  fost nici măcar fizic aici, ci în recuperare. De atunci, Brandon Johnson câte 4 zile nu e, 2 zile este și tot așa. Sper să fie din ce în ce mai bine. Nu știu Calotă dacă va fi disponibil pentru meciul cu Timișoara. Calotă este un jucător care într-adevăr ajută foarte mult echipa.  Așa cum o fac toți. Echipa aceasta este bună pentru că ne împărțim rolurile și trebuie să o facem zi de zi, tot mai bine. Trebuie să continuăm să lucrăm la asta și fiecare trebuie să știe ce trebuie să facă pe teren. Din acest motiv, echipa este pe un loc bun în campionat și de aceea toată lumea este importantă.

CSU Atlassib Sibiu, joacă ultimul meci, din acest an, în deplasare, împotriva celor de la BC Timișoara, marți 23 decembrie 2014, de la orele 17:00, iar partida va fi difuzată live de DigiSport!

La pauză partidei aproape 100 de juniori ai CSU Sibiu din loturile de Minibaschet, BabyBaschet, U13, U14 si U16 au primit cadouri din partea Clubului și sponsorilor: Decathlon, Magnolia Residence, Keep Calling, Boromir și Feleacul.

 

 


1224230 vizualizari

Galerie foto



CLASAMENT


Nr. Echipa W/L Puncte
1 ACS U-Banca Transilvania Cluj-Napoca 0/0 0
2 CSM CSU Oradea 0/0 0
3 CSO Voluntari 0/0 0
4 CSM Constanța 0/0 0
4 BCMU FC Arges Pitesti 0/0 0
6 CS Rapid Bucuresti 0/0 0
7 CS Dinamo Bucuresti 0/0 0
8 BC CSU SIBIU 0/0 0
9 CSM Tg.Mureș 0/0 0
10 Corona Brașov 0/0 0
11 SCMU Craiova 0/0 0
12 CS Municipal Galati 0/0 0
13 CS SCM Timisoara 0/0 0
14 CS Valcea 1924 0/0 0
15 CSA Steaua Bucuresti 0/0 0
16 CS Municipal Ploiesti 0/0 0

PARTENERI